"Steaua are potenţial să realizeze eventul la sfârşitul campionatului, atât timp cât va fi linişte şi suporterii vor fi alături de noi. Putem juca mult mai bine în viitor, la fel de bine cum am făcut-o în repriza a doua cu Ujpest, dar avem doar două săptămni de pregătire, ce să facem în două săptămâni? Când o să se creeze acele automatisme va fi mult mai uşor", a spus Romeo Surdu, care a adăugat că secretul formei sale fizice este profesionalismul din afara terenului.
Atacantul roş-albaştrilor, care a marcat contra lui Ujpest primul său gol la Steaua, dar şi primul în cupele europene, consideră că Steaua încă nu este calificată: "Partida cu Ujpest va fi una de care îmi voi aminti mereu cu plăcere. După rezultatele pe care le-am avut în pregătiri, mă aşteptam să fiu titularizat la acest meci. Oricum, nici 3-0 nu e un rezultat care să-ţi asigure calificarea. Până nu se încheie şi meciul din retur, nu putem spune că suntem calificaţi".
"Golul marcat contra lui Ujpest a însemnat spargerea unei bariere psihologice pentru mine. La atacanţi este greu până înscriu o dată, pe urmă totul vine de la sine. Până la urmă, toată echipa a jucat bine, s-a văzut la toată lumea concentrare, determinare, agresivitate, care poate uneori a depăşit limita. Mă refer la ce s-a întâmplat la eliminarea lui Kapetanos", a mai spus Surdu.
Vârful de atac al grupării din Ghencea a indicat şi punctul culminant al partidei cu Ujpest: "Am văzut că în prima repriză au stat mereu pe două linii, ştiam că o să ne fie foarte greu. La pauză ne-am zis că putem juca la fel de bine şi în 10 cum am făcut-o în 11. Asta a fost tot timpul în capul nostru, am intrat pe teren, am înscris, după care a fost eliminat şi un fotbalist advers, moment în care care ne-am făcut jocul. Tot timpul ne-am încurajat, am fost pur şi simplu o echipă. Faptul că am dat gol în 10 a fost momentul psihologic decisiv al partidei. Le-am dat o lecţie de fotbal ungurilor".
Atacantul a dezvăluit modul în care încearcă să-şi îmbunătăţească evoluţiile: "Tot timpul este loc de mai bine în evoluţiile unui jucător. Mi-aş dori să am un plus de tehnică. Mă mai uit uneori la meciurile care se dau în reluare şi îmi fac autocritica. Şi când te uiţi la unele execuţii reuşite, la goluri, capeţi un moral foarte bun, pentru că zici: 'Uite, la golul ăsta am făcut bine că i-am dat centrarea cu stângul lui Bogdan Stancu'".
În încheiere, Romeo Surdu a vorbit despre obiectivele sale pentru sezonul 2009-2010: "Obiectivele mele sunt câştigarea campionatului cu Steaua şi convocarea la echipa naţională. Mă motivează şi mai mult să am evoluţii bune acum că Răzvan Lucescu este selecţioner. Ce poate să-şi dorească mai mult un fotbalist? Poate un transfer la un club mai mare ca Steaua. Încep să mă simt un jucător matur, am ceva experienţă acumulată până acum".
Steaua s-a impus, joi, pe teren propriu, în faţa formaţiei ungare Ujpest Budapesta, scor 2-0, prin golurile marcate de Surdu (46) şi Stancu (72), într-un meci din prima manşă a turului 2 preliminar din Liga Europa. Partida retur se va disputa la 23 iulie, la Budapesta.