"Nu avem o evidenţă legată de numărul celor care s-au întors din Italia, însă sunt români care s-au înregistrat la Agenţie şi şi-au exportat prestaţiile (şomajul n.r.) din Italia şi Spania. Marea majoritate vor să fie proprii patroni când se întorc acasă, iar în 18 luni aceştia vor beneficia de aceste instrumente de informare ce le vor prezenta condiţiile de muncă şi de viaţă pentru atunci când vor să se întoarcă acasă", a precizat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Silviu Bian.
ANOFM a lansat miercuri proiectul MEDIT - "Model de cooperare transnaţională pentru întoarcerea muncitorilor români" ce îşi propune să "definească aşteptările lucrătorilor români din Italia faţă de oportunităţile de angajare din România în urma intervievării a 1.000 de persoane din trei regiuni din Peninsulă cu concentraţie mare de români şi să culeagă informaţii referitoare la necesarul de forţă de muncă din România prin contractarea unui număr de 200 de firme".
Proiectul are o durată de 20 de luni, un buget total de 10,5 milioane lei şi este finanţat din Fondul Social European.
Şeful departamentului de migraţie din Italia, Federico Lazzarini, susţine că românii reprezintă cea mai mare numeroasă comunitate de lucrători din Italia, numărul acestora depâşind 600.000 de persoane, cei mai mulţi lucrând în construcţii, ca întreprinzători.
"Peste 400.000 de locuri de muncă s-au pierdut în ultimul an în Italia, însă acest număr îi priveşte mai mult pe italieni decât pe români în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă, numărul lucrătorilor străini a crescut cu peste 200.000. Problema întoarcerii în ţară îi priveşte mai mult pe bărbaţi, iar noi ne propunem în cadrul acestui proiect să dăm certificate pentru competenţele dovedite celor care activează în construcţii, spre exemplu, ce pot fi folosite în România la negocierea unui salariu decent", a spus Lazzarini.
Pe de altă parte, şeful departamentului de migraţie din Italia a explicat că românii care doresc să se întoarcă nu vor să mai lucreze în firme, ci vor să îşi facă propriile firme de construcţii, comerţ sau turism, în condiţiile în care s-au calificat în aceste domenii în Italia.