Prestaţiile de securitate socială (pensiile, prestaţiile pentru accidente de muncă şi boli profesionale, prestaţiile familiale) vor fi acordate, în baza Regulamentului 1.408/71, care devine aplicabil în relaţia dintre România şi Elveţia de la 1 iunie 2009, se mai arată în comunicatul transmis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).
Astfel, cetăţenii români se vor bucura pe teritoriul elveţian de egalitate de tratament în domeniul securităţii sociale cu cetăţenii elveţieni.
În ce priveşte acordarea prestaţiilor de securitate socială, cu excepţia celor de şomaj, sunt cumulate perioadele de asigurare realizate în ambele state. Pentru acordarea, spre exemplu, a pensiilor sau concediului şi a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, concediilor şi indemnizaţilor de maternitate se cumulează perioadele lucrate în România şi în Elveţia.
"De la 1 iunie 2009 plata contribuţiilor de securitate socială trebuie efectuată într-un singur stat, România sau Elveţia. Statul în care persoana este asigurată şi unde trebuie să plătească contribuţiile de asigurări sociale este statul în care persoana desfăşoară o activitate salariată. Există excepţii: pentru lucrătorii detaşaţi, personalul întreprinderilor de transport internaţional, echipajul navelor, funcţionarii publici şi membrii misiunilor şi posturilor diplomatice", se mai arată în comunicat.
Persoanele care au lucrat în Elveţia şi au contribuit la sistemul de asigurări sociale din Elveţia pot solicita luarea în considerare a acestor perioade la stabilirea drepturilor de pensie în România, în acest scop având loc cumularea perioadelor de asigurare realizate în ambele state.
Pentru calculul pensiilor pentru limită de vârstă, invaliditate şi urmaşi se foloseşte principiul pro rata temporis, adică acordarea prestaţiei proporţional cu perioada de asigurare realizată conform legislaţiei fiecărui stat.
Perioadele de asigurare socială realizate conform legislaţiei româneşti sau elveţiene înainte de data de 1 iunie 2009 vor fi luate în considerare pentru determinarea dreptului şi cuantumului prestaţiilor de securitate socială.
În cazul în care un pensionar se mută de pe teritoriul unui stat pe teritoriul celuilalt stat, pensia va fi plătită în noul stat de domiciliu de către instituţia de securitate socială care o acordă, mai arată Ministerul Muncii.