Curatorul proiectului expoziţional al României este Alina Şerban, iar autorii proiectului câştigător sunt Ştefan Constantinescu, Andrea Faciu şi Ciprian Mureşan. Cele trei viziuni artistice sunt reunite într-o instalaţie concepută de grupul studio BASAR format din arhitecţii Alex Axinte şi Cristi Borcan ca un decor teatral. Comisarul Pavilionului României este Monica Morariu.
Lucrările artiştilor români examinează aspecte legate de teatralizarea practicilor sociale curente, de codificarea "dramaturgică" a spaţiului public sau de ordinea complexă a destinului individual. Din lista lucrărilor care vor fi prezentate fac parte "Troleibuzul 92" (Ştefan Constantinescu), "EXUBERANŢA suspended" (Andrea Faciu) şi "Dog Luv" (Ciprian Mureşan).
Expoziţia "Seducţia intervalului" din Pavilionul României propune o reflecţie asupra condiţiilor prin care spaţiul expoziţional se transformă într-un spaţiu al auto-reflecţiei cu ajutorul privirii. Expoziţia este finanţată de Ministerul Culturii şi sprijinită de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Ministerul Afacerilor Externe.
Directorul artistic al acestei ediţii a Bienalei este curatorul şi teoreticianul suedez Daniel Birnbaum, iar titlul expoziţiei propuse pentru Arsenale şi Palazzo delle Esposizioni din Giardini este "Making Worlds". În prestigioasa selecţie oficială pentru această secţiune a Bienalei, curatorul l-a inclus şi pe artistul conceptual de origine română Andrei Cădere, considerat de specialişti unul dintre cei mai importanţi artişti români ai tuturor timpurilor, în ciuda faptului că este foarte puţin cunoscut.