Asiguratorii estimează că maximum 1,6 milioane de case dintr-un total de peste opt milioane sunt asigurate în România. Mult mai puţin decât în alte state europene. În schimb, ţara noastră se află, alături de Afganistan, Algeria şi Congo, pe lista ţărilor cu expunere foarte mare la calamităţi naturale şi fenomene meteo extreme.
Companiile de asigurări dau vina pe mentalitatea românilor, care, fie se lasă la voia întâmplării, fie se bazează pe ajutoarele acordate de stat. Autorităţile au iniţiat un proiect de lege ca să impună asigurarea obligatorie a locuinţei, dar aplicarea actului normativ a fost amânată în repetate rânduri.
Suma maximă asigurată ar fi de 20.000 de euro pentru locuinţele din beton, metal sau cărămidă arsă şi de 10.000 de euro pentru locuinţele din lemn sau orice material netratat chimic. La o valoare medie a locuinţei de 50.000 de euro în România, asigurarea costă între 60 şi 125 de euro pe an, adică între 5 şi 10 euro pe lună. Casele vor fi asigurate în caz de cutremur, alunecări de teren şi inundaţii.