Revelaţia campionatului italian la începutul sezonului, Napoli ocupa locul doi în Serie A la sfârşitul lunii octombrie, însă apoi a intrat într-o perioadă nefastă. Napoletanii nu au mai câştigat niciun meci din etapa a 18-a, când s-au impus în faţa Cataniei (1-0), pe 11 ianuarie. În cele nouă partide disputate de atunci, Napoli a obţinut doar două puncte.
Edy Reja era principal la Napoli din 2004, iar sub conducerea sa echipa a reuşit să promoveze încă din primul sezon în Serie B, în 2006, pentru ca în 2007 să ajungă pe prima scenă fotbalistică a Italiei. Anul trecut, Napoli a încheiat campionatul pe locul opt şi s-a calificat în Cupa Intertoto.
Donadoni (45 de ani) a fost demis de la naţionala Italiei după ce campioana mondială en-titre a fost eliminată în sferturi la Euro-2008.