Rezultate BAC 2019 cu note neașteptat de proaste, arată rezultatele oficiale de pe edu.ro. Calculele arată că mai puțin de 64% dintre elevi au luat examenul!
Potrivit edupedu.ro, doar 86.794 dintre cei 136.087 de elevi care au dat BAC-ul au promovat examenul. Un calcul simplu arată că promovabilitatea a fost de 63,78%.
Notele la BAC 2019 sunt AICI.
Rezultate BAC 2019 - Ce s-a întâmplat în alți ani
Este însă o cifră intermediară, deoarece elevii pot depune contestații astăzi, 8 iulie, până la ora 16. Rezultatele finale BAC 2019 apar sâmbătă, 13 iulie.
În 2018, 69,7% dintre elevii care au dat BAC-ul au luat media peste 6 și note de cel puțin 5 la materiile la care au dat examen. Înainte de contestații, procentul era de 67,7%. În 2017, rezultatele finale au arătat că 72,9% dintre elevi au luat examenul. 2017 a fost cel mai bun an în privința promovabilității din 2009 până acum. În 2009, rata de promovare a fost 81,47%, potrivit sursei citate.
Rezultate BAC 2019 - Contestații cu tâlc
După afișarea de rezultate la BAC 2019, se recomandă să faci contestație doar dacă ai note peste 6. E riscant să ai note între 5 și 6, să faci contestație și apoi să pici BAC-ul.
La fel, dacă media notelor este doar puțin peste 6, este din nou riscant să contestați. O scădere la o materie vă poate aduce și ratarea examenului.
În schimb, dacă sunteți în ”zona sigură” - medie mai mare de 6,50 și note mai mari de 6 la materia la care vreți să contestați nota - este recomandat să depuneți contestație.
La fel, dacă ați ratat BAC-ul, se poate dovedi util să contestați nota, doar nu aveți ce pierde.