\"Piesa s-a născut dintr-o suflare, în momentul în care în Timişoara încă se trăgea pe străzi (...) Noi nu plecăm, noi nu murim - în partea aceea recitată din piesa \"Timişoara\" suntem noi, membrii Pro Musicii, şi vreo 10 militari, care încă păzeau Televiziunea, şi au venit alături de noi în studio\", îşi aminteşte Ilie Stepan.
\"Este singura piesă la care nu aş adăuga nicio virgulă muzicală. Ea este o construcţie muzicală pe care şi acum, la 20 de ani, când o ascult, o consider împlinită atât cât trebuie ea să fie împlinită ca şi muzică. Este ceea ce am putut eu, în acele momente, şi chiar şi acum când îmi aduc aminte să îmi aduc şi eu prinosul meu de recunoştinţă, celor care au făcut istorie în acele zile la Timişoara\", a adăugat Stepan.