Revolta a izbucnit sâmbătă în jurul orei locale 20.20 în penitenciarul
California Institution for Men, din Chino, potrivit LA Times.
Închisoarea are circa 4.300 deţinuţi.
Violenţele au început
într-una dintre clădiri şi apoi s-a extins. Cel puţin o clădire era în
flăcări, a spus purtătorul de cuvânt al închisorii, precizând că
deţinuţii s-au refugiat spontan într-o curte.
În instituţie se aflau 5.911 deţinuţi pentru care sunt angajaţi 2.100
de gardieni, dar violenţele s-au limitat la un sector care numără 1.300
de deţinuţi, unde s-a declanşat un puternic incendiu. Autorităţile au
spus că reuşit să preia din nou controlul asupra sectorului duminică
dimineaţa, în jurul orei locale 7.00 (17.00, ora României).
Motivele revoltei nu au fost indicate şi nici natura rănilor pe care le
au cei 55 de deţinuţi care au necesitat spitalizarea.
Purtătorul de cuvânt nu ştia dacă au fost evacuaţi toţi deţinuţii.
CNN, care a difuzat imagini spectaculoase de la faţa locului, a informat că 55 de deţinuţi au fost spitalizaţi.