Cei trei astronauţi s-au refugiat în interiorul navetei de salvare la ora 20.35, ora României, unde au stat timp de zece minute.
Inginerii NASA au luat măsura evacuării, deoarece manevrele de evitare a resturilor nu s-au putut realiza în timp util. Din fericire, scenariul nu s-a adeverit, iar astronauţii s-au întors pe Staţia Spaţială.
"Echipajul este în siguranţă, a revenit pe staţia spaţială şi îşi reia activităţile obişnuite. S-au aflat în capsulă circa nouă minute", a precizat purtătoarea de cuvânt a NASA, Laura Rochon..Deşeurile spaţiale sunt considerate o ameninţare pentru cei circa 800 de sateliţi comerciali sau militari despre care se estimează că operează în spaţiu, ca şi pentru ISS, pe care se află în permanenţă un echipaj începând din noiembrie 2000. Există peste 18.000 de deşeuri spaţiale a căror existenţă este cunoscută.
Incidentul a intervenit la doar o zi după ce NASA a amânat pentru
duminică lansarea programată miercuri a navetei spaţiale Discovery,
pentru o misiune către ISS. Agenţia spaţială a americană a anunţat
descoperirea unei scurgeri de hidrogen în timpul alimentării navetei.
Misiunea navetei, prima dintre cele cinci prevăzute pentru anul acesta,
este de a furniza ultimele panouri solare pentru echiparea ISS şi
transportarea primului astronaut japonez care va efectua o misiune pe
staţia spaţială.