Pacientul, în vârstă de 50 de ani, cu patologii asociate, a murit în
seara zilei de 23 octombrie, în secţia de anesteziologie şi reanimare a
Spitalului Clinic Municipal nr.1.
Bărbatul revenise la
Chişinau la 10 octombrie din Polonia. A fost internat la 20 octombrie,
cu diagnosticul "insuficienţă pulmonară, cardiacă. Bronhopneumonie
bilaterala. Suspiciune de infecţie gripală A(H1N1)".
Pentru că starea pacientului era foarte gravă, Ministerul Sanătăţii a
creat o comisie condusă de viceministrul Sănătăţii, Oleg Lozan, cu
participarea specialiştilor principali ai Ministerului în domeniile:
boli infecţioase, anesteziologie şi reanimatologie, epidemiologie,
etc., care a evaluat starea pacientului şi a stabilit tactica şi
conduita de tratament, măsurile antiepidemice şi de prevenire a
răspândirii infecţiei gripale.
Au fost identificate persoanele care au intrat în contact cu pacientul,
iar acestea se află sub supraveghere medicală.
Până în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate 116 cazuri suspecte
de gripă H1N1, dintre care 16 au fost confirmate.
Vaccinul împotriva gripei A(H1N1) va ajunge în R.Moldova cel mai devreme în decembrie
Republica Moldova nu a introdus măsuri extraordinare în legătură cu un prim deces asociat gripei H1N1, autorităţile recomandând respectarea recomandărilor prezentate deja, iar vaccinul împotriva gripei H1N1 va ajunge în R.Moldova cel mai devreme în decembrie.
Ministrul adjunct al Sănătăţii Oleg Lozan a anunţat vineri că vaccinul contra gripei porcine va ajunge în R. Moldova cel mai devreme în decembrie. Potrivit lui Lozan, mai multe organisme internaţionale, precum Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi alţi donatori externi, au dat asigurări că Republica Moldova va avea lotul necesar de vaccinuri contra gripei pandemice.
Pe măsură ce stocurile vor veni în Republica Moldova, vor fi vaccinate prioritar grupele de risc - lucrătorii medicali şi cei vamali, copiii şi persoanele cu imunitate scăzută.