După o primă repriză destul de anostă, fără faze importante de poartă, partea secundă a fost ceva mai animată. Astra, care în prima parte a găsit cu greu cadenţa optimă, a forţat mai mult în atac şi chiar a deschis scorul, în minutul 78, prin Liviu Ganea.
Gazdele nu au rămas însă prea mult în avantaj, deoarece au rămas în inferioritate numerică în minutul 83, ca urmare a unui gest prostesc al lui Djokic. Acesta a lovit un adversar fără minge, la 20 de metri de poarta apărată de Cristi Munteanu şi a văzut roşu direct, la numai opt minute după ce intrase pe teren. Lovitura liberă rezultată a fost executată de Onciu, mingea a lovit transversala şi a căzut în teren, dar Sofroni a fost atent şi a împins-o în plasă (84).
Pe final, spiritele s-au încins. Deşi era în inferioritate numerică, Astra a forţat în continuare în atac, dar nemţenii au ştiut să apere punctul pe care îl aveau deja în buzunar. În ultimul minut de joc, nervii întinşi la maximum au cedat, Liviu Ganea a luat la şuturi un adversar care trăgea de timp şi a primit şi el cartonaşul roşu. Mai mult, el s-a îndreptat apoi nervos spre central şi a fost nevoie de intervenţia unui coechipier pentru a-i bara calea. La aceeaşi fază, Cristi Munteanu a fost avertizat şi el, pentru proteste, iar fluierul final al întâlnirii i-a găsit pe jucătorii Astrei adunaţi în jurul centralului Marius Avram, căruia i-au reproşat virulent deciziile din ultimele minute de joc. Reprezentanţi ai forţelor de ordine s-au adunat şi ei în jurul centralului, pentru a-l proteja în eventualitatea în care lucrurile ar degenera.
Meciul de la Ploieşti a fost primul pe banca Ceahlăului pentru antrenorul Gheorghe Mulţescu.
Din cauza cartonaşelor încasate în acest joc, Radek Oprsal şi Cristi Munteanu vor fi suspendaţi în etapa viitoare, în timp ce Ganea şi Djokic vor primi cel puţin două etape de suspendare.
În urma rezultatului înregistrat, Astra a acumulat 13 puncte şi se menţine pe locul 14, iar Ceahlăul a făcut 9 puncte şi staţionează pe penultima poziţie a clasamentului.
CASETA TEHNICĂ:
ASTRA PLOIEŞTI - CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ 1-1 (L. Ganea 78 / Sofroni 84)
Astra: Cr. Munteanu - Mihalache, Rohat, Oprsal, Crăciun - Strătilă (Djokic 74), V. Gheorghe, Seto, Paulinho (Păun 59) - Miranda, L. Ganea. Antrenor: Nicolo Napoli.
Ceahlăul: Roheţki - Burlacu, Viţelaru, Forminte, Barna - Bădescu, Achim (Ferariu 64), Onciu, Cebotaru - Tudosă (Sofroni 46), Doicaru (Fabron 78). Antrenor: Gheorghe Mulţescu.
Cartonaşe galbene: Oprsal 73, Rohat 90, Cr. Munteanu 90+1 / Onciu 76
Cartonaşe roşii: Djokic 83, Ganea 90
Arbitri: Marius Avram - Ioan Onicaş, Vasile Marinescu
Stadion: Astra; Spectatori: 1.000.
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Astra - Ceahlăul, scor 1-1.