\"Dumnezeu mi-a dat o viaţă lungă. De Crăciun şi Anul Nou, din ţară sau din exil, m-am adresat de zeci de ori vouă, părinţilor şi bunicilor voştri. Oricare a fost împrejurarea istorică prin care am trecut, am considerat că cea mai mare valoare a României sunteţi voi, oamenii ei, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă. Ţara noastră a ajuns într-un punct important al istoriei ei. Suntem în NATO şi în Uniunea Europeană, am atins un anume grad de democraţie, libertate şi prosperitate. Am început să cunoaştem, din nou, gustul dezvoltării şi binefacerile ei\", afirmă Regele Mihai în tradiţionalul său mesaj adresat poporului român de Anul Nou.
Fostul suveran susţine că \"alegerile libere sunt fundamentul democraţiei. Dar ele sunt utile doar dacă aduc o guvernare mai bună, pentru ca ţara să se dezvolte. Criza economică, prezentă în întreaga lume, ne îngrijorează, de aproape doi ani încoace. Anul 2010 pare să aducă semne mai bune, iar o administrare competentă va putea feri ţara de multe neajunsuri\".
\"Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre. Ei toţi au fost călăuziţi de simţul datoriei, de curaj şi de altruism. Vom pierde respectul şi încrederea lumii faţă de România dacă vom continua să ne abatem de la aceste idealuri\", consideră Regele.
Pe final, urările: \"Crăciunul şi Anul Nou sunt ocazii în care familia fiecăruia se adună pentru a se bucura împreună de iubire, gânduri bune şi grija unuia faţă de celălalt. Vă transmit tuturor afecţiunea mea şi a Casei Regale. Familia mea a fost, în anul 2009, în prima linie a vieţii publice, susţinând sute de acţiuni în ţară şi în străinătate. Anul viitor vom fi prezenţi în Bucureşti şi în întreaga ţară, precum şi în Europa şi lumea întreagă, încercând să aducem un viitor mai bun românilor. Vom fi mereu alături de voi, păzind valorile Statului şi ale naţiunii noastre. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Mihai I\".