Colindul dubaşilor la Săvârşin a devenit deja o tradiţie pentru Regele Mihai, Principesa Margareta şi Principele Radu. Ei îşi petrec an de an Crăciunul la Săvârşin.
Localnicii din zonă îşi amintesc şi acum de vremurile în care Regele Mihai, copil fiind, venea la castel însoţit de regina mamă. Mulţi dintre ei au trecut joi pe la Castel ca să-i ureze Crăciun fericit fostului suveran.
Familia regală va rămâne la Săvârşin până la începutul lui ianuarie.
De Crăciun, la Castelul de la Săvârşin se va servi curcan umplut şi budincă în sos de coniac
De pe masa de Crăciun a familiei regale nu vor lipsi nici preparatele tradiţionale.
\'\'Am pregătit pentru masa de Crăciun pentru alteţele lor sarmale, cârnaţi, caltaboş, jumări, iar la urmă am făcut un curcan la cuptor\'\', spune Viorica Călin, bucătăreasă la castelul de la Sîvârşin.
După bucatele alese, regele Mihai, principesa Margareta şi principele Radu vor avea parte de un desert deosebit: cozonac şi budincă în sos de coniac.