Reprezentanţii ONG-urilor au cerut Curţii de Apel să suspende decretul preşedintelui Traian Băsescu şi, implicit, referendumul programat în aceeaşi zi cu alegerile. Una dintre motivaţiile demersului este \"lipsa de egalitate dintre candidaţi\". O alăt cerere de acest fel făcuse şi fostul secretar de stat în MAE, liberalul Mihai Gheorghiu.
\"Există extrem de multe confuzii juridice în jurul acestui referendum şi de aceea ne-am dori ca, până la data organizării sale aceste confuzii să fie rezolvate... În cazul în care dileme noastre nu vor fi rezolvate în România, intenţionăm să mergem până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, chiar dacă asta se va întâmpla după 22 noiembrie\", a spus, la Realitatea TV, Pârvulescu.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, pe 22 octombrie, că a semnat decretul pentru organizarea referendumului pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de membri odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale - 22 noiembrie.
Este vorba despre decretul 1507/2009 pentru organizarea unui referendum naţional.