Stratosfera fotbalului, Liga Campionilor, pare a fi cam singura zonă unde nu prea s-a simţit criza financiară. Mai mult, reformarea Europa League şi pomparea a foarte mulţi bani în această competiţie, i-a determinat pe oficialii UEFA la o investiţie similară în cea mai importantă competiţie a cluburilor, astfel că Unirea Urziceni va ajunge să bată toate recordurile de încasări din istoria fotbalului românesc.
Conform sport.ro, pentru fiecare meci transmis de TVR, din grupele Ligii Campionilor, ialomiţenii vor încasa câte 655.000 euro, ceea ce înseamnă că la sfârşitul acestei faze ei vor avea în conturi, numai din drepturile tv, 3.930.000 euro.
În plus, ca urmare a participării în grupe, trupa lui Dan Petrescu va mai primi de la UEFA trei milioane de euro din market pool (bani împărţiţi proporţional cu contribuţia drepturilor tv din fiecare ţară). Acestor sume li se adaugă câte 400.000 euro, pe care forul continental îi oferă fiecărei echipe pentru simpla prezenţă în teren, la fiecare meci, în timp ce un egal este răsplătit cu 300.000 euro, iar o victorie cu 600.000. Spre comparaţie, în sezonul trecut CFR Cluj a încasat 1,3 milioaneeuro din market pool, iar Steaua 900.000. În schimb, steliştii au bătut totuşi recordul la încasări totale, aproape 11 milioane euro, aici fiind însă inclus şi meciul cu Galatasaray, din turul anterior fazei grupelor.
Rezultă că Urziceniul are asugurată suma de aproape 9,5 milioane euro, fără a fi nevoită să scoată vreun punct, iar ei i se adaugă încasările din bilete, care ar putea ajunge la 2,5 milioane euro, dacă arena din Ghencea s-ar umple la fiecare dintre cele trei meciuri.