Marte este cea mai apropiată planetă de Pământ care ar putea prezenta urme de viaţă, fie la nivel microbiologic, fie sub forma unor fosile. Din ce în ce mai mulţi oameni de ştiinţă sunt de părere că Marte a fost o lume care adăpostea viaţă în urmă cu câteva miliarde de ani. O nouă teorie capătă teren în ultimi care susţine că planeta Marte a fost lovită de un asteroid, probabil de mărimea lui Pluto, în urmă cu circa patru miliarde de ani, fapt care a dus la dispariţia atmosferei.
Cea mai faimoasă "dovadă" a vieţii pe Marte sunt cele doua imagini realizate de sondele spaţiale Viking 1 şi Viking 2, în 1976 şi 1978, a unei regiuni care acum este numită Cydonia. În fotografii se poate identifica o figura umană, în esenţă un fel de Sfinx pe suprafaţa planetei, dar imaginile au fost îndosariate ca simple iluzii de umbre şi lumini, fiind însă scoase la lumină şi publicate. Timp de peste 20 de ani Cydonia a rămas un mister, dar NASA a hotărât, în cadrul misiunii Mars Global Surveyor 1997-2006, să lămureacă situaţia şi a realizat un studiu amănunţit, realizând un proiecţie 3D, folosindu-se şi de Mars Express. În prezent faţa din Cydonia este considerată o iluzie, un exemplu perfect de oameni care vor să vadă un chip de om acolo unde nu este nimic. Dovada cea mai clară a acestui fapt este că în numărul uriaş de fotografii disponibile de pe Marte, în ziua de azi, din ce în ce mai multă lume vede figuri umane pe stânci şi pietre, mulţi crezând NASA tace voit pentru a ascunde adevărul.
Şi cum un Sfinx nu putea să fie singur, pe Marte au fost identificate structuri piramidale, mai multe fiind identificate în apropiere de figura umană din Cydonia. NASA a dezminţit că ar fi vorba de structuri clădite susţinând că sunt realizate natură. Deşi piramide pot fi explicate ştiinţific, nimeni nu a îndrăznit să fie categoric cu privire la procesul care a dat naştere unor asemenera monumente, iar proximitatea cu "sfinxul" marţian, a făcut din piramidele din Cydonia un subiect favorit al conspiraţioniştilor.
În fotografiile recente realizate de rover-ul Opportunity se poate observa un punct deasupra orizontului, explicat de NASA însă ca fiind un simplu artefact al camerei sau un fir de praf. Mai mulţi internauţi au descoperit însă fotografii realizate la câteva secunde distanţa ce nu prezentau aceleaşi defecte. Mai mult, observaţiile au fost făcute la puţin timp după ce NASA a declarat cu un fenomen neindentificat încă, îi ajută la menţinerea curăţenei rover-ului.
În 1996 a fost publicat un studiu, în reputatul jurnal Science, care a făcut celebru un mic asteroid, Allan Hills 84001, descoperit în Antarctica şi care s-a dovedit a fi de originie marţiană. Acesta prezenta urme de viaţă microbiană fosilizată. De atunci au apărut mai multe teorii cu privire la micul asteroid, dar nici una nu a reuşit să dovedească sau să infirme lucrarea originală. ALH 84001 este singura dovadă posibilă recunoscută NASA ca având potenţialul de a fi adevărată.
Cea mai vizionată "dovadă de nedisputat" a vieţii pe planeta roşie este o poză panoramică, realizată de rover-ul Spirit, care a făcut înconjurul lumi. În ea se poate observa o figură umană, foarte asemănătoare cu cea al unui Sasquatch. NASA a încercat să liniştească pe toată lumea spunând că este vorba doar de o simplă piatră şi este doar o iluzie ca cea din zona Cydoniei.
În încheierea acestei enumerări, vă prezentăm un alt caz, dar de această dată nu este vorba de o conspiraţie ci doar de o coincidenţă care va pune un zâmbet pe faţa tuturor.
Vor mai dura probabil câteva zeci de ani până vom avea parte de dovezi indisputabile cu privire la fosta sau actuala prezenţă a vieţii pe Marte, însă atunci se va schimba cu desăvârşire viziunea noastră asupra civilizaţiei umane şi al locului nostru în Univers.
REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 1: Experimentul Philadelphia
REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 2: Planeta Nibiru şi 2012
REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 3: Incidentul Roswell
REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 4: Teoria falsă a încălzirii globale
REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 8: Misterele Triunghiului Bermudelor
REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 10: Hitler a supravieţuit