Realitatea FM a înregistrat o cota de piaţă de 2,5% (aproximativ 35.000 de ascultători în Bucureşti), faţă de 0,2% cât are principalul competitor, Radio InfoPro. Lansat în noiembrie 2008, Realitatea FM a devenit în mai puţin de un an principalul post de news & current affairs din Bucureşti.
Postul de radio include, pe lângă buletinele de ştiri din sfert în sfert de oră, câteva emisiuni zilnice, moderate de jurnalişti cu experienţă: "România Vorbeşte", realizată de Robert Turcescu, matinalul "Ore de Vârf", prezentat de Cătălin Striblea şi de Carmen Constantin, "Realitatea în Direct" cu Filip Standavid şi Bogdan Nicolescu şi Casa Presei" cu Tudor Muşat. După ora 18:00, Realitatea FM retransmite feed-ul audio al Realitatea TV.
Robert Turcescu, directorul executiv al Realitatea FM, spune: "Am pariat pe Realitatea FM în cunoştinţă de cauză: fac emisiuni de radio de 15 ani şi am simţit că ascultătorii vor un post de ştiri şi comentarii cu grad mare de interactivitate. Rezultatele de audienţă mă fac să pot spune că am câştigat pariul, iar pentru viitor sunt dispus să cresc miza. Realitatea FM readuce jurnalismul de radio în atenţie şi arată că poţi avea succes evadând din şabloane, scăpând de obsesia play-listului şi ţinându-te departe de farse sau glumiţe tembele. Şi încă ceva: nu ne-am mituit ascultătorii aşa cum au făcut mulţi alţii, ci i-am provocat să ne fie parteneri de dezbateri. E un succes calculat, nicidecum întâmplător!".
Realitatea FM face parte din Divizia Quality a Grupului Realitatea-Caţavencu, alaturi de alte branduri premium ale trustului: Realitatea TV, Cotidianul, Academia Catavencu, Radio Guerrilla.