Umberto Eco a reuşit să formuleze în câteva fraze definiţia ipocriziei amestecată cu spumă de isterie, ca într-un veritabil cappucino cu esenţă discriminatorie. De departe cea mai lucidă analiză a situaţiei în care au ajuns românii din Peninsulă, editorialul lui Eco are ceva din ironia fascinantă cu care îşi înzestrează deseori personajele.
"Franzonescu Cogne, soţii Iarbă Olindu şi Roza, Sindoara şi Calvuli. Au urmat Badalamentu, Provenzanul, Liggiu. Ei au distrus imaginea unei ţări de oameni oneşti." Aşa îşi începe comentariul renumitul semiotician, românizând numele unor celebri infractori italieni.
Eco reaminteşte că, potrivit datelor oficiale ale Ministerului de Interne, 60,9% dintre violuri sunt comise de italieni. "Sociologii ştiau deja că majoritatea violurilor au loc în familie, drept pentru care bine au făcut Berlusconi, Casini şi Fini că au divorţat, pentru a evita astfel de situaţii tragice", notează ironic Umberto Eco, adăugând că e la modă să îi acuzi pe români de violuri, deşi, conform aceloraşi statistici, cetăţenii de origine română au comis doar 7,8% din violuri, iar marocanii 6,3%.
Şi lucrurile nu se opresc aici.
