Îmi amintesc de conversaţia avută cu un tip deştept, dar cam habotnic după a mea părere,în legătură cu evoluţionismul:
“Doar nu o să-mi spui că nu crezi că oamenii se trag din maimuţe, sau că nu există o selecţie naturală ci doar o voinţă divină!“, i-am spus eu pe un ton retoric. M-am înşelat însă, deoarece individul a perceput afirmaţia mea ca pe o întrebare în toată regula.
“Dacă tu îmi arăţi că o piatră se transformă într-o broască, eu o sa cred că Darwin a avut dreptate“, mi-a spus el privindu-mă blajin, ca pe un biet lunatic rătăcit într-o lume a credinţei.
Această întâmplare evocă însă o adevărată mentalitate. Iar când am aflat de aici, ca în 150 de ani de la apariţia “Originii Speciilor”, în Romania cartea a fost tiparită doar în două ediţii, din care prima la 98 de ani după ediţia princeps, lucrurile au început să se lege.