Mă amuză teribil să îi văd pe unii cetăţeni cum cred că România ar trebui guvernată cu Biblia în mână şi nu cu Constituţia. Ţipetele isterice ale celor ce se dau de ceasul morţii pentru că vor fi introduse paşapoartele biometrice s-au intensificat (pt că legile îşi urmează cursul lor firesc şi nu pot fi oprite din amvon), deşi pot să pun pariu că habar nu au ce înseamnă acel cip, ce fel de date sunt trecute acolo şi mai ales că nici măcar nu sunt conştienţi de faptul că acel paşaport reprezintă un act opţional, nu obligatoriu. Iar din câte am citit într-o nouă scrisoare a unui "duhovnic al neamului", nu au priceput nici măcar că legea le permite să îşi scoată şi paşaport fără cip, numai că acesta nu va fi unul permanent, ci provizoriu…adică va avea o valabilitate de şase luni.