"Suntem cu toţii vinovaţi şi am pierdut pe mâna noastră. Vinovaţi
suntem toţi, jucători şi cei care sunt în jurul echipei naţionale", a
declarat Răzvan Raţ, duminică, la GSP TV.
Fundaşul lui Şahtior a fost de părere că Serbia nu este mai valoroasă
decât România, în ciuda victoriei de sâmbătă, şi referitor la campania
de calificare pentru Campionatul Mondial a opinat: "Am nimerit într-o
grupă imposibilă. Nu ne este ruşine pentru aceste rezultate, dar ne
este ciudă că nu putem să facem mai mult, având jucători foarte buni".
Jucătorul a mărturisit că selecţionerul nu le-a spus după meci elevilor
săi dacă va pleca sau nu de la naţională şi a explicat că rămânerea
acestuia pe banca tehnică nu depinde de ei.
Cât priveşte viitorul meci al României, Raţ a declarat: "Sper din toată
inima să reuşim victoria cu Austria. Este de datoria noastră".
Echipa naţională a României a pierdut, sâmbătă, în faţa Serbiei, scor
2-3, pe teren propriu, într-un meci din Grupa a 7-a a preliminariilor
pentru Campionatul Mondial din 2010, şi şi-a diminuat considerabil
şansele de calificare la turneul final.
Într-un alt meci, Franţa a învins sâmbătă pe Lituania, în deplasare,
scor 1-0, într-un meci din Grupa a 7-a a preliminariilor pentru CM 2010
şi, în urma acestui rezultat, clasamentul arată astfel: 1. Serbia 12p
(5 jocuri), 2. Lituania 9p (5j), 3. Franţa 7p (4j), 4. Austria 4p (4j),
5. România 4p (4j), 6. Insulele Feroe 1p (4j).
Următoare etapă a Grupei a 7-a se va disputa la 1 aprilie şi
programează meciurile Austria-România şi Franţa-Lituania.