Noul selecţioner al echipei naţionale a României, Răzvan Lucescu, a
semnat o înţelegere cu FRF valabilă pe doi ani şi jumătate, iar
tehnicianul va avea un salariu de 250.000 de euro pe an, în contract
fiind stipulat şi un bonus de calificare la CE din 2012 în valoare de
300.000 de euro.
"Răzvan Lucescu va fi
selecţionerul echipei naţionale pe o perioadă de 2 ani şi jumătate şi
are ca obiectiv calificarea la Campionatul European din 2012. Valoarea
totală a contractului său este de 600.000 de euro. El va lua 250.000 de
euro pe an şi mai are trecut un bonus de calificare la turneul final în
valoare de 300.000 de euro. Totuşi, nu sumele sunt importante, ci
faptul că am reuşit să găsim antrenorul potrivit. Cred că salariul este
decent pentru România. Şi dacă dai mai mulţi bani, nu ai garanţia că
obţii performanţă", a spus Lupescu.
"Ghencea e un stadion care oferă toate condiţiile pentru performanţă şi
ar fi un atu pentru tricolori. Totuşi, la un meci cu Insulele Feroe
trebuie să te duci în provincie pentru că acolo o să vină lume mai
multă. Locurile de disputare vor fi stabilite şi împreună cu FRF. Am
putea face ca Italia sau Germania care merg prin toată ţara, rămâne de
văzut", a spus Lucescu.
Acesta a adăugat
că nu are niciun fel de preoblemă cu Steaua sau cu jucătorii săi, iar
în ceea ce-l priveşte pe Mirel Rădoi, fostul căpitan al
roş-albaştrilor, a spus: "Este un jucător valoros cu care mi-am dorit
mai demult să colaborez".
Răzvan Lucescu a dezvăluit că el va decide cine va fi căpitanul
tricolorilor şi are deja o idee formată, însă nu vrea să vorbească mai
mult până nu discută şi cu jucătorii. Antrenorul vrea să joace într-un
sistem 4-4-2, care se poate transforma şi în 4-2-3-1, dar consideră
că sistemul cel mai bun "este cel care îţi aduce victoria".
"În funcţie de calendar vom căuta să facem trialuri, să organizăm şi
unele turnee pentru jucători mai tineri. Trebuie să vedem cum se
comportă în meciuri internaţionale, pentru că acestea sunt total
diferite faţă de cele din campionatul intern. Am încredere în
potenţialul fotbalului românesc, chiar dacă în ultimul timp au fost
unele probleme. Pentru selecţie va trebui să ţin cont de experienţă, de forma de moment, de modul în
care jucătorii se prezintă la jocurile internaţionale şi vom vedea şi
ce oferă tineretul", a mai spus Lucescu, care a adăugat că este adeptul
catonamentelor scurte, dar că acestea vor fi stabilte în funcţie de
jocuri.
Selecţionerul a menţionat că a fost sunat de foarte multe persoane
pentru a fi felicitat, iar printre acestea s-a numărat şi fostul
antrenor al Stelei şi al lui Dinamo, Walter Zenga, care i-a urat baftă
şi l-a rugat să transmită că a venit şi rândul foştilor portari să
realizeze performanţe ca antrenori. Întrebat dacă se va consulta cu
tatăl său, Mircea Lucescu, Răzvan a spus: "Dacă el îmi va cere părerea
vizavi de Şahtior, atunci mă voi consulta şi eu cu el în privinţa
echipei naţionale".
Răzvan Lucescu va lucra cu secunzii Dan Apolzan, Ştefan Iovan şi
încearcă să îl convingă şi pe Bogdan Stelea să se alăture staff-ului
său. De asemenea, fostul goal-keeper a spus că are nevoie de un
antrenor pentru portari.