"Sunt dezamăgit de evoluţia noastră, dezamăgit de rezultat, pentru că nu ştiu dacă Rapid a făcut foarte mult, dar cu siguranţă noi am făcut foarte puţin. Am intrat moi pe teren, poate a contat şi presiunea pe umerii noştri, ai celor care am evoluat în trecut la Rapid, poate a contat şi presiunea celor care au jucat prima oară în Giuleşti acum, şi, din aceste motive, am avut un început modest. Oricum, în seara asta nu am mai văzut echipa din cele şapte etape de până acum. Nu ştiu dacă Rapid merita să câştige cu acest scor", a spus Răzvan Lucescu. "Noi n-avem obiectiv, eu am propus să ne batem pentru Cupa UEFA şi vom vedea ce se va întâmpla", a mai spus Lucescu Jr.
FC Braşov a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-1, de Rapid, într-un meci din etapa a 25-a a Ligii I. Echipa braşoveană ocupă în prezent locul 9 în clasamentul Ligii I, cu 38 de puncte.