Oriunde întorci capul, peisajul este acelaşi: gunoaie care plutesc pe apă sau se adună pe maluri. Cele mai multe deşeuri sunt din plastic.
În apropiere de Deva, malurile Mureşului s-au transformat de multă vreme în depozite de pet-uri, haine sau chiar bucăţi de mobilă. Toate gunoaiele se adună, în timp, la baza barajului de la Mintia. Atunci când barajul este deschis, pet-urile ajung în Mureş. Sau dacă Mureşul este foarte scăzut, ele rămân pe maluri.
La câţiva kilometri de municipiul Hunedoara, râul Cerna este şi el un loc preferat pentru depozitarea gunoaielor. Voluntarii care mai ecologizează zona nu pot ţine însă pasul cu localnicii sau cu turiştii care s-au învăţat să arunce aici gunoaiele.
\"Este regretabil faptul că sunt mai multe instituţii, plătite din bani publici, care ar trebui să gestioneze acest acest şi în ultima perioadă asistăm doar la o pasare a responsabilităţii\", a declarat Geta Barabas, directorul APM Hunedoara.
Primăriile motivează întotdeauna că nu au bani pentru ecologizare şi că această misiune ar trebui să revină autorităţilor judeţene. Acestea, la rândul lor, mută responsabilitatea spre Direcţia Apelor sau către Agenţia de Protecţie a Mediului.