Numărul de persoane provenite din disponibilizări colective este mult mai mic decât cel al persoanelor provenite din disponibilizări curente, deoarece societăţile care au disponibilizat personal nu au îndeplinit condiţiile legale de „concediere colectivă”.
Fenomenul şomajului a afectat aproape în egală măsură toate grupele de vârstă, însă cele mai afectate de şomaj sunt persoanele peste 35 ani, de fapt acestea fiind şi cele mai active pe piaţa muncii.
Firmele care au concediat cei mai mulţi angajaţi au fost atât cele din domeniul fabricării de maşini cât şi al construcţiilor.
Rata şomajului în judeţul Sibiu a ajuns astfel la 7,6%, procent care conform statisticilor nu a mai fost atât de mare din anul 2001. Anul trecut judeţul Sibiu a avut cea mai mică rată a şomajului din ultimii 15 ani, numai 3,2%.