De la ora 11, deputaţii vor începe să dezbată în plen raportul Udrea. Aleşii urmează să decidă prin vot dacă trimit apoi raportul la Comisia Juridică, ai cărei membri ar trebui, la rândul lor, să se pronunţe în cazul Elena Udrea.
Pe 23 septembrie, comisia de anchetă a finalizat cercetarea şi a stabilit să propună Camerei Deputaţilor să ceară urmărirea penală a ministrului Turismului.
Elena Udrea este acuzată de instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, conflict de interese, neglijenţă în serviciu, dar şi de încălcarea Legii Răspunderii Ministeriale. Comisia de anchetă a mai cerut şi revocarea din funcţie a ministrului Turismului.