Surse comunitare au declarat pentru NewsIn că nu se aşteaptă ca Bucureştiul să aibă obiecţii la criticile din raport, deoarece noul executiv poate sublinia faptul că regresele au fost înregistrate în timpul guvernării Tăriceanu. Fiind un raport interimar, documentul nu va face recomandări cu privire la menţinerea sau închiderea mecanismului de cooperare şi verificare în domeniul justiţiei.
Însă acest document va fi esenţial pentru decizia finală de păstrare sau ridicare a monitorizării care va fi anunţată în vară. Guvernul Boc şi-a asumat ca obiectiv de guvernare scoaterea României de sub monitorizare după raportul final din luna iulie.