FMI: Urmează scumpiri la carburanți, falimente, șomaj și trei ani de criză
Conform surselor Gardianul, FMI previzionează numai pentru 2009 peste un milion de șomeri și un deficit bugetar de peste 5,6%. Fondul solicită autorităților române înființarea unei instituții care să preia activele "toxice" ale unor societăți falimentare, printre care Oltchim, CFR Marfă și CN Huila. FMI previzionează că, pe parcursul celor trei ani de criză, cel puțin șase bănci cu probleme vor intra într-un regim special de supraveghere.
FMI resetează România: scădere PIB de 4% și deficit bugetar de 4,7%
Delegația mixtă UE-FMI a tras concluzii sumbre după evaluările făcute, cele mai negre cifre fiind prognozarea unei creșteri economice de -4% pentru România în 2009 și un deficit bugetar de 4,7%, mai mult decât dublu față de ținta asumată de Cabinetul Emil Boc. Oficialii români și-au schimbat și ei estimările privind traseul economiei interne în 2009, în ultimele zile, atât ministrul de Finanțe, Gheorghe Pogea, cât și președintele Traian Băsescu vorbind despre recesiune și despre faptul că ieșirea din criză nu se va întâmpla mai devreme de doi ani, scrie Business Standard.
Raportul FMI, tradus în bani: România sărăceşte cu 11 miliarde de euro
Fondul Monetar Internaţional vede un an dezastruos pentru România, cu o scădere economică de 4% şi deficit bugetar de 4,7%. Ce înseamnă însă în bani o creştere negativă de 4%? Anul trecut, PIB-ul României a fost de 504 miliarde de lei, iar bugetul pe acest an, construit pe o creştere de 2,5%, ia în calcul un PIB de 579 de miliarde. La o scădere de 4%, PIB-ul se va contracta până la 533 de miliarde, adică România va produce, în acest an, cu 46 de miliarde de lei mai puţin, adică 11,5 miliarde de euro, a calculat Cotidianul.
Fata lu’ tata o ia ca "independentă" spre Bruxelles
Elena Băsescu şi-a anunţat, ieri, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul central al PD-L, demisia temporară din partid şi decizia de a candida la Parlamentul European ca independent. Ieşirea mezinei președintelui Traian Băsescu a fost atent regizată, presa fiind informată că la conferinţa de presă programată la sediul partidului vor participa "lideri ai PD-L", Biroul de Presă refuzând să le dezvăluie identitatea. "Liderii PD-L" s-au dovedit a fi Elena şi Ioana Băsescu, ultima fiind şi prima care şi-a pus semnătura pe lista de susţinere a surorii ei, comentează Gândul.
Magazin cu "droguri" de ocazie
Sub denumiri ca "aromaterapie" sau "etnobotanică", dealerii vând alternative la drogurile uşoare. Dealerii de substanţe euforice au trecut de pe site-uri în magazinele din Capitală şi nu numai. Într-un butic de pe strada Maria Rosetti se comercializează, sub formă de produse de aromaterapie, lumânări parfumate, dar şi plante cu efecte ilariante, la plic. Autorităţile ştiu despre existenţa "magazinelor de vise", dar spun că afacerea este legală atâta vreme cât plantele nu intră în categoria stupefiantelor. Pe forumuri, consumatorii se arată încântaţi de efectele ierburilor şi spun că sunt chiar mai eficiente decât drogurile, dezvăluie Evenimentul Zilei.
Revoluție în sistemul de sănătate: spitalele vor trece la primării
Ministrul Administrației și Internelor, Dan Nica, a anunțat ieri că, în două săptămâni, spitalele vor trece în subordinea autorităților locale. În schimb, Ministerul Sănătății susține că este posibil ca ministrul Nica să se fi "grăbit" atunci când a anunțat acest calendar. "Pericolul acestui proces este că, în cazul unui management defectuos și al lipsei de pacienți, spitalele ar putea da faliment", susține sindicalistul Marius Petcu, scrie România Liberă.
CSM revoluționează inspecția judiciară
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andreieș, promite că va interveni dur împotriva magistraților care nu respectă deontologia, pentru a proteja imaginea majorității judecătorilor și procurorilor care își fac profesionist treaba. "Am schimbat activitatea inspecției, vom face controale tematice, chirurgicale, cu măsuri imediate, cum ați văzut în cazul Gorbunov", a declarat Virgil Andreieș pentru Ziua.
1 milion de mesaje de suflet pentru Cristi Minculescu
"Adevărul" demarează campania "1 milion de mesaje de suflet pentru Cristi Minculescu", un demers menit să-i aducă artistului suportul moral de care are nevoie. Campania îşi propune să strângă un milion de mesaje de încurajare pentru solistul trupei Iris, aflat în pragul unei operaţii dificile. Cristi Minculescu (50 de ani) va pleca mâine în Germania, unde va fi supus unui transplant de ficat. Mai multe amănunte despre campanie, în Adevărul.
Scandalul diplomelor false - Plasatorul din familia baronului Mischie
Profesorul universitar Ion Pârvuţoiu, cel care se ocupa de plasarea viitorilor "licenţiaţi" la universităţile unde susţineau examenele, este nimeni altul decât vărul Sandei Mischie, soţia baronului de Gorj. Povestea cu diplomele false nu-i este străină nici lui Nicolae Mischie, care în urmă cu câţiva ani a fost acuzat că şi-ar fi obţinut titlul de doctor în mod ilegal, punctează Jurnalul Național.
Viitorul soț al Mariei Marinescu nu renunță la Andreea Raicu
Logodnicul Mariei Marinescu, omul de afaceri francez Frank Colin, o păstrează încă printre prietenii lui pe Andreea Raicu, cu care se pare că a avut o relație amoroasă în trecut. Pe contul său de Facebook, acesta o are încă pe vedeta Prima TV, menținând astfel fără să vrea "blestemul" rivalității în dragoste dintre Maria și Andreea, relatează Cancan.
Consuelo şi Mutu, cu ţinute în valoare de 12.000 €
Consuelo şi Adrian Mutu constituie, fără îndoială, unul dintre cele mai bine îmbrăcate cupluri din peisajul monden. Cei doi au fost surprinşi zilele trecute de fotografii italieni la cumpărături pe străzile din Milano. Conform specialiştilor, ei purtau în momentul realizării pozelor ţinute în valoare totală de aproximativ 12.000 € (Consuelo - 9.800 €; Mutu - 2.500 €), informează Libertatea.
Ilinca Vandici: Cocoş nu-mi face cadouri!
Ilinca Vandici nu are un iubit prea generos. Alin Cocoş, fiul vitreg al Elenei Udrea, nu obişnuieşte să-i cumpere cadouri costisitoare nici măcar de ziua ei sau de Mărţişor, în schimb îi oferă buchete uriaşe de flori, dezvăluie Click!.