Conform aceloraşi surse, în urma unor materiale apărute în presă, DNA a început să verifice traseul banilor şi legalitatea contractele de publicitate încheiate între Primăria Municipiului Constanţa şi Soti Cable Neptun.
Mai mult, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut lămuriri oficialilor Primăriei Constanţa, dar nu au primit încă niciun răspuns, spun sursele citate. Aceastea precizează că este vorba despre două contracte semnate de Primărie pentru imagine.Potrivit CV-ului lui Mazăre, postat pe site-ul Primăriei Constanţa, acesta este fondator al cotidianului Telegraf, iar în 1995 una dintre companiile unde era acţionar a obţinut pachetul majoritar de acţiuni al postului local TV Soti Neptun.