Al Hilal a fost aproape de calificarea în finala Cupei Prinţului, după ce a condus 90 de minute în partida cu Al Shahab, din semifinalele Cupei Prinţului.
În minutul 23, Al Anbar a deschis scorul pentru Al Hilal, însă echipa românilor Rădoi&Olăroiu a fost egalată în ultimul minut al partidei. După două reprize de prelungiri, scorul a rămas în continuare egal, 1-1, aşa că s-a trecut la executarea loviturilor de departajare.
Mirel Rădoi a executat primul penalty pentru Al Hilal şi a marcat, cu ceva emoţii, însă până la urmă "albaştrii" au pierdut cu 5-3, după ce suedezul Wilhelmsson şi încă un jucător al lui Al Hilal au ratat penalty-urile.
Mirel Rădoi, care a bifat a treia prezenţă în tricoul lui Al-Hilal, a fost folosit ca mijlocaş central, fiind unul dintre cei mai activi jucători de pe teren. Acesta a fost foarte aproape de a marca în prelungirile partidei, atunci când lovitura sa liberă de la aproximativ 25 de metri a trecut puţin peste vinclul porţii adverse.