"Dacă aş avea convingerea că această candidatură ar aduce un plus în campania electorală, în sensul că domnul Băsescu să nu mai ajungă preşedinte în România, aş fi de acord, dar nu sunt convins de acest lucru", a spus Câmpeanu.
Fondatorul PNL a afirmat că orice fel de personalitate politică care ar putea să aibă şanse la prezidenţiale, ar fi bine să candideze, "pentru că o revenire a domnului Băsescu pentru cinci ani ar fi negativă pentru România".
Totuşi, Câmpeanu a spus că intenţia de a candida a lui principelui Radu nu este comparabilă cu ceea ce ar fi putut însemna candidatura regelui Mihai. Motivul invocat este acela că principele Radu nu ar aduce, spre deosebire de regele Mihai, un surplus de moralizare a vieţii publice din România.