"A fost un meci special, care s-a tensionat foarte tare pe final. Îmi felicit jucătorii, care dau dovadă că au căpătat experienţă. Am reuşit să nu mai cedăm puncte atât de uşor în acest campionat, avem un cuvânt greu de spus. Suntem în prima parte a clasamentului, dar nu asta contează pentru noi, ci faptul că suntem la 5 puncte de Poli Iaşi", a declarat Cristi Pustai, la GSPTV.
De partea cealaltă, Petre Grigoraş a a declarat că Iaşiul ar fi putut obţine o remiză, dar care nu ar fi fost corectă, după aspectul jocului. "Am avut indisponibilităţi, a trebuit să fac mai multe modificări. Din păcate, am rămas şi în 10 oameni în faţa unei echipe care era neînvinsă de 6 etape. Cred că a fost un spectacol frumos, poate scoateam şi o remiză cu acel şut din final, însă nu ştiu dacă meritam asta. Nu pot să o consider ca pe o mare criză, până la urmă am pierdut cu Dinamo şi cu Steaua pe greşeli individuale, dar echipa joacă bine. Cu toate astea, fotbalul se joacă pe goluri", a spus Petre Grigoraş, tot la GSPTV.
Gaz Metan Mediaş s-a impus, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa Politehnicii Iaşi cu scorul de 2-1, într-un meci în care oaspeţii au rămas în inferioritate încă din minutul 32 şi au fost aproape să egaleze şi a doua oară, în minutul 90.