PSD stabileşte astăzi lista candidaţilor pentru Parlamentul
European. De asemenea, social-democraţii trebuie să ia o decizie în ce priveşte
candidatura Laviniei Şandru.
Perspectiva de a o avea listă pe şefa PIN, Lavinia Şandru, a provocat o opoziţie
puternică, iar Ion Iliescu a ameninţat chiar că părăseşte partidul.
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat că Lavinia Şandru ar trebui mai întâi să intre în partid, "să fie asimilată, să intre într-o structură de partid. Abia după aceea va putea fi discutat un astfel de subiect". VEZI AICI DECALRAŢIA LUI ADRIAN NĂSTASE
Lista candidaţilor PSD va fi deschisă de fostul ministru de Externe, Adrian Severin, şi de Rovana Plumb, şefa organizaţiei de femei. Locurile imediat următoare vor fi ocupate, potrivit unor surse din partid, de eurodeputaţii Adriana Ţicău, apropiată a vicepremierului Dan Nica, Daciana Sârbu şi Ioan Mircea Paşcu.
Trezorierul partidului Aristide Roibu, care nu a mai prins un loc în Parlamentul Naţional, Victor Negrescu, preşedinte PES Activists, şi actualii europarlamentari Corina Creţu, Gabriela Creţu şi Victor Boştinaru vor fi şi ei plasaţi pe un loc eligibil.
Teoretic, şi reprezentantul PC Codruţ Şereş, anunţat în ultimul moment, duminică, ar trebui să fie plasat pe un loc eligibil, potrivit conservatorilor, pe locul cinci sau şase.
Şi CNSLR Frăţia ar urma să primească unul din primele zece locuri pe lista PSD. Marius Petcu, preşedintele Federaţiei, a precizat că reprezentantul sindicatelor va fi stabilit astăzi, în cadrul Consiliului Naţional.
VEZI REACŢIA SOCIAL DEMOCRAŢILOR LA INTENŢIA LAVINIEI ŞANDRU DE A CANDIDA PE LISTA PSD
Citeşte şi reacţia lui Miron Mitrea: "Lavinia Şandru, dacă vrea să candideze pentru PSD, să vină să se înscrie în partid, să facă un stagiu de pregătire, nu doar aşa, să se pună pe liste. Nu poate candida pentru PE fără să fie membru. Ea nu are ce căuta în partid doar ca să fie pe o listă".