Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale a afirmat în faţa a
peste 1.000 de persoane participante la un miting electoral al PSD Cluj
că legea va stopa risipirea banului public.
"Ştim în fiecare zi cum se risipeşte banul public şi cum banii din taxe
şi impozite, pe care dumneavoastră îi plătiţi, se duc pe apa sâmbetei,
fără continuitate şi fără să ştim cum e posibil să cheltuieşti zeci de
miliarde de euro din buget şi să nu ai o centură de ocolire, să nu ai
autostradă, să nu ai o şcoală sau un spital de bună calitate. Această
lege pe care o vom prezenta luni în Parlament se numeşte legea
responsabilităţii fiscale, care va asigura pentru prima oară în România
ceea ce se numeşte bugetare multianuală. Vom şti, de acum înainte, câţi
bani trebuiesc cheltuiţi pentru Autostrada Transilvania, ca să nu mai
păţim ruşinea să construim şi să ne oprim, aşa ne prinde anul 10.000
până vom avea autostrăzi în România", a afirmat Mircea Geoană în
aplauzele mulţimii.
Liderul PSD a mai afirmat că legea responsabilităţi fiscale va elimina
posibilitatea rectificării bugetare, "fără o justificare serioasă", aşa
cum s-a întâmplat cu fondurile pentru subvenţiile crescătorilor de
animale din România care au ajuns la "şmecheriile lui Berceanu".
"De aceea nu sunt bani pentru subvenţie pentru agricultură în această
toamnă, pentru crescătorii de animale, pentru că printr-o rectificare
de buget la Ministerul Agriculturii s-au dus banii care trebuiau să
vină pentru agricultură la asfalt şi la şmecheriile lui Berceanu şi a
găştii de la Golden Blitz. Acest lucru trebuie eliminat din modul în
care funcţionează statul român", a mai precizat Geoană.
Liderul PSD a mai spus, tot pe tema normelor legislative, că PSD nu va
accepta planul premierului Emil Boc de a calcula punctul de pensie în
funcţie de inflaţie şi va propune chiar un cod al vârstei a treia, care
va cuprinde toate legile care se referă la drepturile pensionarilor.