Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat,
în cadrul unei conferinţe de presă, că angajaţii cu funcţii de execuţie
ai Romsilva sunt ameninţaţi că vor fi daţi afară dacă nu aduc oamenii
la vot şi dacă aceştia nu votează cu PD-L, că sediile ocoalelor silvice
au fost transformate în sedii de campanie, iar autoturismele
instituţiei transportă materiale de campanie.
"În sistemul
Romsiva este la această oră o presiune extraordinară, ameninţări cu
disponibilizări până la sfârşitul campaniei electorale şi mai ales în
ziua de după campania electorală, dacă rezultatele PDL pe secţiile
arondate către pădurari, brigadieri şi ocoale silvice nu vor obţine
rezultatele cuvenite. Toată acestă campanie este dusă de domnul
Flutur", a declarat Duvăz.
Purtătorul de cuvânt al PSD a spus că cei care pun în practică aceste
măsuri sunt directorii direcţiilor silvice judeţene, numiţi în
funcţie pentru două-trei săptămâni şi i-a cerut minstrului interimar al
Agriculturii, Radu Berceanu, să facă apel pentru încetarea practicilor
menţionate. El le-a atras atenţia directorului general al Regiei
Naţionale a Pădurilor Romsilva Valerian Solovăstru şi adjunctului său
Petre Marin că ei sunt cei care vor răspunde pentru abuzuri. " (...) Nu
domnul Flutur, care se va spăla pe mâini şi va spune: sau ", a spus Duvăz.
Deputatul a făcut apel către angajaţii direcţiilor silvice să nu se
lase impresionaţi de presiuni şi le-a cerut să conteze pe faptul că
acestea vor înceta în data de şase decembrie - ziua celui de-al doilea
tur al alegerilor prezidenţiale.
Reprezentantul PSD a dat exemple de abuzuri care ar fi avut loc la
direcţiile judeţene ale Romsilva şi la ocoalele silvice din Dâmboviţa,
Prahova, Dolj, Timiş, Caraş-Severin şi Vaslui.
"Vom face plângeri penale împotriva directorilor de direcţii judeţene,
în legătură cu toate aceste exemple, pentru a avea loc anchete. Vom
cere inclusiv Curţii de Conturi să facă anchete în ceea ce priveşte
legătura între banii publici şi veniturile Romsilva", a spus purtătorul
de cuvânt.
El a apreciat că aspectele menţionate dovedesc "premeditarea eliminării
PSD" de la guvernare, argumentând că structurile Romsilva au fost luate
în calcul pentru a fi folosite în campania electorală.