Cap de afiş în programul PSD este eliminarea, de la 1 septembrie, a impozitului minim. Aceasta măsură ar aduce la buget 150 milioane de lei în plus. Social-democraţii mai propun şi reducerea TVA pentru pâine, carne de pui neprelucrată şi lapte.
O altă măsură propusă prin Planul de acţiune al PSD este reducerea cu o treime a facturii de energie pentru consumatorii casnici, în funcţie de nivelul veniturilor, dar şi pentru agenţii economici afectaţi de criza economică.
Nu sunt neglijaţi nici pe cei care-şi doresc o locuinţă. Astfel, se propune înfiinţarea unui Fond Naţional de Locuinţe, care va finanţa construirea a 50.000 de locuinţe ce vor fi închiriate.
Pesedistii ar dori şi extinderea “programului Rabla” pentru firme de la 1 septembrie, iar apoi, din ianuarie anul viitor şi pentru tractoare sau alte utilaje agricole.
O altă măsură ar fi acordarea unei bonificaţii pentru companiile care
şi-au plătit conştiincios dările către stat în ultimii trei ani, dar şi
persoanelor fizice care şi-au plătit la termen şi integral impozitele.
Ministerul de Finanţe ar urma să fie amendat pentru depăşirea termenului legal de rambursare a TVA sau pentru alte întârzieri la plată.