Acţiunea de protest a fost organizată de Asociaţia Musulmanilor din
România şi comunitatea musulmană din Constanţa. Participanţii au purtat
pancarte pe care scria în limbile română şi engleză "Opriţi războiul",
"Gaza are dreptul la libertate", "Unde sunt drepturile omului?",
"Prizonieri în propria ţară", "Deschideţi graniţele". Manifestaţia,
care s-a desfăşurat timp de aproape două ore, a fost una paşnică,
paticipanţii fiind supravegheaţi de jandarmi şi poliţişti.
La
acţiune au participat tineri, vârstnici, dar şi copii, care au scandat
"Opriţi războiul", "Pace în Gaza" şi "Libertate şi dreptate" şi care au
purtat şi banderole albe cu diferite mesaje de solidaritate cu
victimele din Fâşia Gaza.
"În primul rând, vrem ca acest război să se termine în cel mai scurt
timp, să se deschidă graniţele, să aibă posibilitatea şi palestienienii
să se bucure de libertate. Cei decedaţi să fie îngropaţi, iar răniţii,
printre care şi copii, să aibă parte de tratament, să se ridice
embargoul. Se ştie că nu mai au absolut nimic şi suntem împotriva
războiului", a declarat unul dintre protestatari.
Protestatarii au cerut ca în principal copiii, femeile şi bătrânii să fie salvaţi din mijlocul acestui conflict. Un tânăr a declarat că este cetăţean român, dar are familia în Gaza şi că situaţia acolo este critică. "Eu în fiecare zi vorbesc de două-trei ori pe zi cu cei de acasă. Îi prind foarte greu, telefonia merge greu din lipsă de curent. Situaţia este critică. Se bombardează zi şi noapte şi au rămas şi fără apă potabilă, gaze, alimente, medicamente, iar spitalele sunt arhipline", a afirmat tânărul în vârstă de 36 de ani.
Protest de solidaritate şi la Timişoara
Peste 50 de persoane, printre care mulţi copii, au ieşit în curtea centrului ţinând în mâini pancarte fotografii cu copii morţi sau răniţi în războiul din Gaza.
Arabii s-au strâns la una din moscheile din
Timişoara şi s-au rugat timp de jumătate de oră pentru semenii lor,
ţinând în mâini poze ale oamenilor răniţi în timpul atentatelor din
Fâşia Gaza. "Vrem să facem un protest în centrul oraşului, însă avem
nevoie pentru asta de autorizaţie de la primărie. Până acum nu am
primit autorizaţie", a declarat şeicul Alim Sofewan.
"Suntem îndureraţi de crimele care se petrec în rândul semenilor noştri
cu sânge rece. Vrem să punem capăt acestui război nedrept în care au
pierit deja sute de oameni", au spus arabii.
Tot vineri, ei s-au întâlnit, în sediul Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din România, pentru a strânge ajutoare pentru musulmanii din zona de conflict. Ei au hotărât să adune haine, medicamente şi mâncare şi să le trimită celor din Gaza.
Unul din punctele în care se colectează ajutoarele este şi sediul OADOR din Timişoara sau Centrul Cultural Româno-Arab de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu.
La discuţii au participat Hadiji Souhaiel - vicepreşedintele Centrului Cultural Româno-Arab şi preşedintele Ligii Sirienilor din Timiş - Sara Riad.