Amy Diamond, un fel de fata de la pagina cinci a publicaţiilor engleze, a dorit să evidenţieze corupţia parlamentarilor britanici. Gestul său vine în perioada campaniei electorale pentru PE şi a fost făcut în numele partidului Libertas.
"Ce au de ascuns membrii Parlamentului? Vreau să se dezbrace şi ei ca şi mine. Să nu se mai ascundă dacă nu au nimic de care să nu le fie ruşine", a spus Diamond.
Partidul Libertas a declarat că doreşte transparenţă totală în privinţa cheltuielilor europarlamentarilor britanici la Bruxelles. În luna martie a acestui an laburiştii şi conservatorii au votat pentru păstrarea secretă a acestor cheltuieli, suportate din bani publici.