Politicienii români nu au fost sensibilizaţi de campania Elenei Udrea referitoare la turismul românesc, majoritatea alegând destinaţii exotice de vacanţă.
Familia Năstase a ales Franţa şi Italia pentru concediul din această vară. În fotografiile postate pe blogul său, Adrian Năstase prezintă locurile pe care le-a vizitat împreună cu soţia şi cei doi fii.
Cunoscut drept un iubitor de artă, fostul premier povesteşte, cu mândrie, despre vizita făcută la un muzeu din sudul Franţei, celebru în întreaga lume pentru miile de lucrări de artă modernă şi contemporană pe care le găzduieşte.
În acest timp, colegul său de partid, Mircea Geoană, a plecat într-un voiaj de câteva zile prin Europa, împreună cu soţia. Sâmbăta trecută, cei doi au participat la Balul Crucii Roşii de la Monte Carlo.
Tot la Monte Carlo a preferat să se relaxeze, anul acesta, şi ministrul Economiei, democrat-liberalul Adriean Videanu, dar şi noul europarlamentar, Gigi Becali. Acesta a scos din cont 85.000 de euro pentru şapte zile de vacanţă cu familia.
Locurile exotice sunt şi pasiunea lui Radu Mazăre. Anul acesta, edilul constănţean şi-a petrecut vacanţa în Brazilia, la Carnavalul de la Rio de Janeiro.
Nici reprezentanţii opoziţiei nu se lasă mai prejos când vine vorba de vacanţe. Proaspăt căsătorit, liberalul Petre Roman şi-a petrecut concediul şi luna de miere în Muntenegru.
Există, însă, şi politicieni care nu-şi mai bat capul cu rezervările. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, are un apartament în Palma de Mallorca, în timp ce Miron Mitrea deţine o casă de vacanţă într-o staţiune din Austria.