În judeţul Vaslui 1.000 de posturi sunt vacante înaintea începerii noului an şcolar.
"Din cele aproximativ 1.000 de catedre vacante, doar 300 sunt complete, restul fiind incomplete. Acestea vor fi distribuite în următoarele etape de mişcare a personalului didactic: pentru suplinitori calificaţi, apoi pentru pensionari care sunt plătiți cu ora, dar şi pentru suplinitori necalificaţi. Deşi am redus 320 de norme didactice, vor fi şi anul acesta posturi care se vor ocupa cu suplinitori necalificaţi, în special la educatoare, limba franceză şi engleză", a declarat inspectorul general ISJ Vaslui, Vasile Marciuc.
Potrivit inspectorilor şcolari, în judeţul Timiş sunt cu 15.000 de elevi mai puţin decât în 2005.
Mai bine de jumătate dintre profesori vor rămâne însă fără un loc de muncă. Ei nu vor putea fi încadraţi din cauza numărului scăzut de elevi.