Aserţiunea a putut fi testată şi verificată prin măsurarea poziţiei stelelor aflate în vecinătatea Soarelui şi care în timpul eclipsei deveniseră vizibile.
Dacă doriţi să fiţi martorii unui astfel de eveniment astronomic, nu trebuie să aşteptaţi prea mult, deoarece în 26 ianuarie va avea loc o eclipsă inelară de soare. Va trebui, totuşi, să vă deplasaţi în acele colţuri ale planetei unde va fi vizibilă: fie în sudul Africii, fie în Antarctica, în sud-estul Asiei, Australia, sudul Oceanului Indian, Sumatra sau Borneo. Deşi Soarele şi Luna vor fi aliniate perfect cu Pământul, discul lunar va fi mai mic decât cel al Soarelui şi nu va reuşi să îl acopere complet, aşa că din soare se va mai vedea conturul, în forma unui inel strălucitor.
O eclipsă totală de soare, cu o durată foarte lungă de acoperire completă, de şase minute, se va petrece în 22 iulie, fiind vizibilă în China, India, Nepal sau Hawaii.