Primele imagini surprinse îl arată pe primarul Cristian Costache, îmbrăcat în cămaşă roşie, cum îi dă un pumn în faţă consilierului PNL, Gelu Popa, abia ieşit din şedinţă. După ce colegii de consiliu au încercat să calmeze spiritele, primarul a plecat şi a adus ajutoare.
Declaraţiile consilierului sunt susţinute de imaginile de la camerele de supraveghere de afară. Acestea îl arată pe primarul comunei dâmboviţene cum se năpusteşte la consilierul liberal Popa. După câteva minute de bătaie, consilierul apare cu mâna la gură şi plin de sânge.
În urma şedinţei cu pumni şi picioare, trei consilieri liberali s-au ales cu ochii vineţi şi cu dinţii sparţi. Primarul Costache este cunoscut în comună drept un mare bătăuş. Acum două săptămâni a scos un localnic în şuturi afară din clădirea primăriei.