După ce Realitatea TV a prezentat în noiembrie 2008 povestea şocantă a 40 de lipiţani care erau lăsaţi să moară de foame în fostul depozit de armăsari din Homorod, autorităţile statului i-au confiscat. Animalele au fost preluate în urmă cu opt luni de Consiliul Local Homorod şi cazate într-o altă fermă unde primesc hrană şi asistenţă veterinară.
Raţia zilnică de hrană pe care o primesc animalele este compusă din 10 kilograme de faneaţă, şase de cereale, şi apă. Veterinarii spun că animalele au acum o sănătate foarte bună.
Costurile hranei şi îngrijirii sunt decontate de primarie care nu mai are suficienţi bani. Cheltuielile ajung la circa 15.000 de lei pe lună. Aşa că instituţia a cerut organizarea unei licitaţii pentru vinde o parte dintre cai.
Caii erau proprietatea unui american care i-a abandonat şi a plecat peste Ocean.
La începutul anului viitor, Administraţia Finanţelor Publice va demara procedurile de organizare a licitaţiei.