Mihai Deneș, de la Asociația Adevărații Veloprieteni, a declarat, după declarațiile de ieri ale primarului general Gabriel Firea, legate de interzicerea evenimentelor stradale, că funcționarii nu mai dau autorizații. Acesta dorea să organizeze un tur ciclist la sfârșitul lunii, în Capitală.
”Funcționarii au luat-o în serios. În acest moment nu se mai autorizează nicio acțiune culturală, sportivă sau de distracție în București. Tocmai vin de la comisia Primăriei, unde doream autorizarea unui eveniment pentru data de 23 iulie, o plimbare cu bicicletele sâmbătă seara în zona centrală a Bucureștiului. Mi s-a spus ”stop” până la noi ordine ale primarului general”, a declarat Mihai Deneș.
Edilul șef al Capitalei a precizat ieri că i-a anunțat deja pe toți directorii care se ocupă de aceste aprobări că se vor întâlni luni dimineața, iar așa ceva nu se va mai întâmpla. Ea a menționat că astfel de aprobări au fost date anterior debutului mandatului său, notează Agerpres.
"Bucureștenii deja mai au puțin și deja dau pe dinafară de supărare. Ieri am simțit această stare și primesc nenumărate mesaje și pe Facebook, pe mailul meu personal, nu mai spun pe toate mailurile și la dispeceratul Primăriei Generale a Capitalei. Ieri era coadă de mașini de la Casa Presei Libere până la Guvern. M-am gândit că este un accident, am încercat să ajung mai repede, să văd ce se întâmplă. Ce credeți că se întâmpla? Bulevardul Kiseleff era blocat, erau câțiva tineri care jucau tenis — foarte puțini pentru că era și caniculă și cei câțiva tineri, care foarte bine că făceau sport dar nu era cazul să o facă pe Bd. Kiseleff — și tot centrul Capitalei era paralizat, toată lumea supărată. (...) Recent a avut loc un concert în Piața Constituției. Nu se mai putea intra în Capitală de la Otopeni, era paralizat totul", a explicat Gabriela Firea.
Potrivit acesteia, există multe zone neexploatate sau chiar terenuri virane unde pot fi organizate evenimente, un exemplu în acest sens fiind Arena Națională, Romexpo, parcuri. "Dacă am fi avut o centură a Capitalei, nu am fi 'străpuns' Bucureștiul rutier dintr-o parte în alta", a adăugat primarul general.