Consilierii locali ai Timişoara au aprobat în şedinţă atribuirea directă a terenului respectiv către Administrarea Domeniului Public pentru realizarea a 300 de locuri subterane, pe două nivele. Firma cu care ADP se va asocia va suporta integral costurile construcţiei.
"În câteva luni, Administraţia Financiară se va deschide. Nu avem locuri de parcare. Investiţia este absolut necesară în zonă", a declarat primarul Gheorghe Ciuhandu. Procedurile de asociere a administraţiei locale cu o firmă privată au început în 2007, când 18 firme s-au arătat disponibile să construiască parcarea subterană în zona centrală a oraşului.
Numai o firmă a rămas până la finele discuţiilor, SC Constructim, din Timişoara. Potrivit ADP, un loc de parcare aici va costa trei lei pe oră. Parcarea va fi realizată pe 6.200 de mp şi se estimează că gradul acesteia de ocupare va fi de până la 85%.