"De la crearea Republicii Federale, piaţa automobilelor noi a fost
piaţa bărbaţilor", scrie Ferdinand Dudenhöffer, expert al sectorului
auto ţinând de cel mai cunoscut institut de cercetare german, CAR.
Doar 35% dintre deţinătorii de permise de conducere din Germania sunt
femei, acestea contabilizând doar 32% dintre cumpărătorii de automobile.
Conform calculelor CAR, "micul miracol feminin", cum este denumit
fenomenul, a dus la majorarea acestui raport la nivelul record de 39%,
relatează AFP.
Motivul este simplu - instaurarea primei de casare, ce prevede vărsarea
unei sume de 2.500 euro în conturile celor care renunţă la automobilul vechi pentru a cumpăra unul nou.
Această iniţiativă guvernamentală favorizează în principal automobilele
de dimensiuni mici, deţinute în general de femei, afirmă Dudenhöffer,
citat de AFP.
Însă acest efect va fi de scurtă durată, este de părere expertul.
Chiar dacă în 2009 raportul femeilor prezente pe piaţă va atinge un
nivel record, este vorba doar despre "un foc de paie", proporţia urmând
a se reduce, putând atinge un nivel similar de creştere doar în 2020.