"Prima Casă" a convins până acum 156 de români, dar nu are impact asupra preţurilor
Programul guvernamental "Prima Casă” a reuşit să stabilizeze preţul locuinţelor vechi pentru o perioadă scurtă de timp, el fiind în continuare pe un trend negativ, şi a restabilit încrederea în piaţă. În decurs de o săptămână, numărul creditelor acordate prin acest program a crescut de peste patru ori, ajungând la 156, ponderea cea mai mare având-o Bucureştiul.
Dacă programul nu ar fi existat, piaţa şi-ar fi urmat cursul negativ
fără modificări semnificative, susţin jucătorii din industrie
chestionaţi de Business Standard. "Până azi au fost semnate 156 de
contracte prin Prima Casă. 31 în Bucureşti, 14 în Cluj, 14 în Mureş,
13 în Bacău, 10 în Galaţi, 10 în Iaşi. Sunt distribuite proporţional pe
toată ţara, dar cele mai multe sunt concentrate în Bucureşti", a
declarat ieri pentru Business Standard Aurel Şaramet, preşedintele
Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM. Citeşte mai mult în Business Standard