Kevin Costner va sosi la Arad cu avionul personal, pentru a concerta în cadrul festivalului, alături de formaţia sa, Modern West. Vrea să aibă tot confortul şi pe malul Mureşului aşa că staful lui a trimis la Arad opt pagini în care sunt prezentate condiţiile în care trebuie găzduită vedeta din Bodygard. În spatele scenei vor fi parcate trei rulote moderne. toate la dispoziţia trupei lui Costner. Organizatorii pregătiseră iniţial corturi, dar le-au schimbat, la cerere, cu rulote.
"Am avut solicitări tehnice de la Kevin Costner, pe care nu le-am găsit în România şi a trebuit să apelăm la alte firme din străinătate, respectiv din Ungaria", spune un organizator.
Cea mai stranie cerere a lui Kevin Costner este pentru... maşina sa. Vrea să-i fie păzită 24 de ore din 24 de către trupe antitero.
La Festivalul Internaţional de Film de la Arad va veni şi Emir Kusturica. Acesta s-a rezumat să le ceară organizatorilor alune, cipsuri şi răcoritoare.