Michael Jackson le-a spus unor prieteni, în 2004, că Omer Bhatti este fiul său, născut în urma unei aventuri de o noapte pe care a avut-o în 1984, la Oslo. Vestea că Bhatti, în vârstă de 25 de ani, a stat în primul rând la ceremonia din 7 iulie alimentează speculaţiile potrivit cărora el ar fi al patrulea copil al cântăreţului.
Fotografiile lui Omer din copilărie arată o asemănare izbitoare a acestuia cu fiul lui Michael Jackson, Prince Michael II şi cu cântăreţul însuşi.
"Michael a fost regele muzicii pop. Dar pentru noi a fost mult mai mult", a declarat, după moartea lui Michael Jackson, mama lui Omer Bhatti, Pia.
În copilărie, Omer a locuit la Neverland cu Michael timp de mai mulţi ani, iar o serie de filmări de casă ale familiei Jackson îl arată pe acesta desfăcând cadouri de Crăciun, alături de megastar. În 2003, Omer a fost văzut la petrecerea anivesară a lui Michael Jackson şi a mers în aceeaşi limuzină cu el.
Omer a fost la Neverland şi atunci când poliţia a descins la fermă, pentru percheziţii, când Michael Jackson a fost acuzat că ar fi abuzat sexual un copil.
Când s-a născut Omer, Michael Jackson a trimis doi angajaţi la Oslo, pentru a o ajuta pe mama acestuia să îl crească. Omer şi Michael s-au cunoscut în 1996, când Bhatti avea 12 ani şi l-a impresionat pe cântăreţ cu stilul său de dans. În 1997, familia lui Omer a vândut casa din Oslo şi s-a mutat la Neverland.
În prezent, Omer Bhatti încearcă să devină celebru pe cont propriu în lumea muzicii rap şi hip-hop, sub numele de scenă O-Bee. După ceremonia memorială din 7 iulie, presupusul fiu al megastarului a rămas în Los Angeles.